Te-am așteptat precum o dimineață de Crăciun.

Pentru mine cea mai frumoasă zi este ziua care are dimineața de Crăciun.

Dimineața de Crăciun are aerul perfecțiunii, în dimineața de Crăciun simți că nu există altceva în jur decât iubire. În dimineața de Crăciun aerul este puternic iar strălucirea zăpezii îți luminează sufletul și mintea, nu auzi niciun zgomot pentru că zăpada are grijă să țină dos sunetelor pe care nu vrei să le auzi.

În dimineața de Crăciun nimic nu arată urât, totul are parfumul armoniei iar crăciunițele în roșul lor perfect își arată iubirea pentru anotimpul meu preferat, iarna.

Am căutat iubirea cum caut acum diminețile de Crăciun în zilele toride de vară.

Mi-am dorit o iubire care să arate precum dimineața de Crăciun, am visat la ea și am sperat în ea. Am avut iubiri care au fost mai mult dimineți mohorâte de toamnă, dimineți din alea în care nu îți vine să lași pătura și patul, în care vrei doar să uiți că există.
Când erau multe dimineți mohorâte de toamnă mă întrebam cum arată oare iubirea? Vine ea cocoțată pe covorul magic și îmi îndeplinește toate dorințele? Are ea puterea de a vindeca orice? Mă face să o văd precum văd diminețile de Crăciun?
Mult timp răspunsul s-a lăsat așteptat și mi-am dat seama cât de diferit îmbrățișăm cu toții iubirea, unii o văd deghizata în Feți Frumoși și prințese, alții o văd îmbrăcată în confort, alții în liniște, eu o vedeam precum dimineața de Crăciun.

Când a apărut în viața mea nu prea a fost dimineață, a fost mai mult seară lângă o stație de metrou, dar când m-am trezit dimineață am simțit că este acea dimineață de Crăciun pe care o vreau zilnic lângă mine.
Dimineața mea de Crăciun încearcă să îmi aducă zilnic cea mai frumoasă zi, încearcă să mă trezească în parfumul de cafea, să oprească ceasul înaintea mea, încearcă să îmi netezească drumul pe care calc și să mă strângă tare de mână să nu cad.

Dimineața mea de Crăciun mă învață să uit de egoism, cu ea am învățat să împart portocalele și dulciurile, cu ea am învățat să împart și multul și puținul. Am învățat că tot ce construiești de braț nu poate fi dărmat de nimeni și am învățat că puținul ajunge să te unească cel mai mult.

Când proiectezi iubirea într-o formă ea trebuie să poarte cu ea ce iubești tu cel mai mult.