Miroase a iarnă

În decembrie te învăluie mirosul de iarnă, de nostalgie, de ce ar fi putut să fie daca ar fi fost. Cauți întrebări și rămâi fără răspuns, sapi după ele și nu le găsești niciodată.

Plecarea printre stele a Regelui Mihai m-a întristat profund și mi-a lăsat o singură întrebare în minte… cum ar fi fost dacă ar fi fost? Cum ar fi fost destinul nostru astăzi, poate mai bun, poate mai rău, rămâne o întrebare care se cufundă în neant și care o să aibe un răspuns diferit pentru fiecare dintre noi în mintea și sufletul nostru.

Reascultând discursul său la împlinirea vârstei de 90 de ani mi-am dat seama că în ochi aveam lacrimi, că tuturor de multe ori ne este dor să ne simțim aici acasă, că nu ne mai simțim demult așa. Că ne căutăm identitatea și nu o găsim, că suntem prea fugăriți de griji și umilințe, că nu ne vedem jucători în acest scenariu grotesc la care asistăm în liniște și cu dinții scrâșnind de ură ani și ani la rând.

Privești la o piesă de teatru, o piesă de teatru foarte slabă pentru care nu ai plătit bilet și ești silit să o urmărești, te uiți la ea și speri cu tot sufletul să pice cortina, să măture cineva scena. În toată această speranță îți dai seama că doar tu, prinzând de mână pe următorul de lângă tine și următorul pe următorul și tot așa până se leagă un lanț care să oprească orice, sceneta o să se joace fără sfârșit.

Când am ascultat discursul Regelui Mihai mi-am dat seama că tânjim după iubire, că în atâția ani nimeni nu a iubit pe nimeni, în atâția ani nu am asistat decât la acțiuni mișelești, la ură, la acțiuni care ne-au dezbinat, la acțiuni care au creat o luptă între generații, o luptă pe care eu o văd pierdută.

Anii ce au trecut nu ne-au învățat cum să iubim, cum să ne strângem de mână, cum să legăm acel lanț prin care orice ar fi fost posibil.

Anii ce au trecut ne-au învățat doar lecții de egoism, de ură, ne-au învățat cum să ne urâm unii pe altii, cum să judecăm, cum să ne scuzăm mereu insuccesele, cum să căutăm răul în alții și prea puțin cum să găsim binele în noi.

Nu am auzit niciodată pe nimeni să ne declare dragostea în afară de Regele Mihai. De ce? Pentru că nu poți să declari dragostea când furi din sac mereu la ceas de seară, când mâna ți-e afundată în sac mereu până la fund.

Drum bun Majestate!

Ai fost unica noastră poartă spre frumos și iubire!