Domnul de la curățenie sau cum am primit o lecție de viață!

Dacă reușești să te oprești o clipă din ceea ce faci și privești în jur, o să observi că viața îți oferă lecții și exemple la fiecare pas.

Mereu am apreciat oamenii care fără să aibe multe puncte de plecare au reușit să își ofere singuri o educație a bunului simț și al valorilor. Nu cred că ai nevoie de conturi cu multe zerouri pentru a fi un exemplu pentru cei din jur iar astăzi acest om a fost un exemplu pentru mine.

Înainte de începerea programului am ieșit o clipă la aer să mă bucur de razele soarelui și să mă încarc cu energie pentru o nouă zi de lucru. Acolo într-un colț cu mătura în mână și cu o cârpă de curățenie, domnul începuse ziua de lucru mult mai matinal. Mă salută și îmi urează o zi frumoasă, totul fără zâmbet și ușor abătut. Îi mulțumesc și îi urez același lucru după care îl întreb dacă este supărat. Mereu când întreb asta știu că urmează câteva minute bune rezervate răspunsului însă acest domn a fost scurt și la obiect, singurul lui răspuns a fost: “Am rămas singur.”

În mintea mea răspunsul trebuia să fie altul, să îl aud cum se plânge de orele multe de muncă, să îl aud cum spune cât îi este de greu, cum își înjură șefii și lista poate continua. Vizibil șocată de răspuns îi spun că îmi pare rău și sper să nu mai spună și altceva deoarece sunt destul de sensibilă la discuții de acest gen.

Îl văd cum începe să adune de pe jos chiștoacele de la țigări pentru a le aruncă la coș, îmi spune că nu înțelege unde a dispărut bunul simț și când ne-am degradat atât de tare. Îmi spune că a trăit vremuri în care oamenii respectau mai mult ce aveau în jur și că se bucurau mai mult unii de alții.

Îmi spune că soția sa nu mai este și că de curând nici mama dar că luptă în fiecare zi cu el pentru a fi bine și că atât timp cât ajungem acasă și avem cui să ne spunem oful, pe cine să strângem de mână și să îmbrățișăm, trăim frumos. Mi-a spus că el a trăit mereu cu neajunsuri, că uneori a avut mai mult, alteori mai puțin dar că mereu s-a bucurat că are cu cine să împartă, că stăteau într-o cameră dar că totul era așa frumos, mai ales seara când se strângeau la masă. A zis că nu e supărat pe Dumnezeu dar că e supărat pe timp, că a trecut prea repede.

Domnul meu a plecat iar eu am rămas pe gânduri și mi-am amintit: “Caci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”

Nimic mai adeverat, tot ce avem în jur poate să dispară într-o clipă, dar familia, oamenii pe care îi iubim cu adevărat, liniștea “colibei” noastre trebuie să ne amintească că suntem norocoși. Atât timp cât încă mai suntem, cât încă îi avem aproape pe oamenii dragi, viața este cu adevărat frumoasă doar că ne lasă pe noi să învățăm să ne bucurăm de ea.

Stimate domnule de la curățenie îți mulțumesc!