Căutătorul

Încă de când deschidem ochii și cu fiecare pas pe care îl facem către viață învățăm să fim căutători.

Dar ce înseamnă să fii căutător? Sau mai bine spus ce căutăm?

Mi-am dat seama că în fapt toată viața ne căutăm pe noi, într-o perioadă goală în care cuvântul își pierde valoarea atât de ușor, într-o perioadă în care iubirea se cuantifică, într-o lume a materialului lipsit de scrupule, oare este ușor să te mai găsești pe tine? Să îți găsești resursele să poți înțelege care este valoarea ta în lume?

Dar tu crezi despre tine că ești o valoare? După standardele actuale nu știu daca sunt mulți privilegiați care pot crede despre ei că sunt valori. Dar ce îți dă această valoare? Cariera? Banii? Cum se cuantifică valoarea unui om? Astăzi cred mai mult ca oricând că ceea ce face un om să devină valoros este iubirea pe care o arată față de tot ce îl înconjoară și puterea pe care o are asupra cuvântului.

M-am întrebat adesea cum poate fi numit om de valoare cel ce nu iubește nicio formă de viață? Cum poate fi numit valoare cel al carui suflet nu vibrează la mirosul primăverii. Cum poate fi numit valoare cel ce nu își întinde mâinile pentru a mângâia o ființă?

Să poți să iubești cu adevărat tot ceea ce te înconjoară devine rezultatul tuturor căutărilor. Dacă nu iubirea este scopul nostru? Atunci care este? Să lăsăm în spate facturi plătite? Să lăsăm în spate case? Bijuterii? Funcții? Lucruri? Dacă viața m-a învățat ceva, a fost că pe orice lucru se așterne praful și că praful de pe lucruri poate fi foarte înecăcios, sufocant… dar iubirea… mirosul unei dimineți de Crăciun… sau mirosul primei zile de primăvară, nostalgia unei dimineți de toamnă sau mirosul sărat al mării în diminețile de vară… pe ele praful nu se așterne niciodată. La ele gândul îți zboară cand simți greutatea care te apasă, la lucruri gândul nu galopează niciodată.

Empatia este și ea pe lista căutărilor? Mă sperie lipsa empatiei, mă sperie oamenii care nu strâng de mână alți oameni, mă sperie oamenii pe a caror obraji nu se adună lacrimi la suferința celorlalți, mă sperie oamenii care nu iubesc animalele, mă sperie ura și invidia, lașitatea și lăcomia, mă sperie avarismul și lipsa de bunătate. Mă sperie căutarea murdară a lucrurilor fără valoare, mă sperie oamenii prin ochii cărora nu poți vedea nimic.

În viață te scalzi prin multe ape, devii uneori ceea ce nu îți place, îmbrățișezi atitudini care nu te definesc și găsești soluții de care poate nu ești mândru întotdeauna. De multe ori poate nu ne alegem cuvintele potrivite, de multe ori poate nu spunem ce vrem să spunem, de multe ori poate alegem să mințim. Dar ce contează cu adevărat după ce te scalzi în toate apele? Tot ceea ce contează rămâne conștientizarea și dragostea. Contează să rămâi un căutator cu ochi senini.

Si mai presus de toate să nu uităm niciodata că: “Lucrurile făcute din dragoste au loc întotdeauna dincolo de bine şi de rău.” Friedrich Nietzsche