Cât de greu este să îți găsești direcția?

Mi-am început cariera în București la un raft plin de detergent, nu era nici frumos nici urât, era un raft în fața căruia trebuia să stau ore bune pe zi.
Aveam o trăistuță în care aveam câteva pachete de detergent și o ținută care arăta ceva mai rău decât raftul.
Mă duceam de dimineață conștiincioasă și plecam destul de târziu. Abia îmi luam pauza de masă în speranța că munca o să îmi fie apreciată, că vânzările o să curgă și că cineva o să observe fata de lângă raft și o să îi facă o ofertă de muncă ceva mai bună.

Eram studentă la Filosofie… ce legătură avea filosofia cu detergentul? Am căutat mult timp răspunsul dar nu l-am găsit. Mă gândeam atunci câți dintre noi facem cu adevărat ceea ce studiem sau ne place? Și acum mă întreb de multe ori același lucru dar îmi răspund singură când văd figurile oamenilor dimineața în drum spre muncă.

Mie mereu mi-au plăcut vânzările și scrisul. Scrisul stătea undeva ascuns de tot pentru că niciodată nu am crezut că o să fac ceva cu asta, îl vedeam ca pe o mare prostie… să mă plătească cineva să fiu artistă și să filosofez? Nu prea cred. Vânzările au părut mereu ceva mai palpabile așa că le-am făcut mult loc în viața mea în speranța unui câștig bun și am aruncat la gunoi scrisul.
Vânzările au început de la detergent până la mașini… legătura filosofică? O caut și acum.
Când vindeam detergent mă rugam să am un loc de muncă unde măcar să am un scaun, să scap de durerea îngrozitoare de picioare. După a veni scaunul și împreună cu el durerea de cap, mă gândeam ce era mai bună, durerea de cap sau de picioare. Contul arăta mai bine cu durerea de cap, așa că… am preferat să păstrez durerea de cap mult timp.

În locurile în care am lucrat m-am atașat mai mult de oameni și de învățăminte decât de ce promova compania. Într-un final totul se cuantifică, ce simți tu contează mai puțin, ce cântărește greu la final sunt cifrele, dacă cifrele sunt făcute bine, ești și cel mai frumos și cel mai deștept, dacă nu, te cam urâțești. Am înțeles acum de ce de multe ori aveam dureri de cap, pentru că nu îmi plăcea ceea ce făceam, nu mă măcinau pasiuni nebănuite, mă măcinau nevoile de plată a chiriei și a facturilor. Mi-am dat seama în timp că din locurile de unde am câștigat cel mai puțin am rămas cu cele mai frumoase amintiri care îmi străbat și acum mintea. Am legat prietenii frumoase și am trăit intens chiar și atunci când la prânz adunam bani și cumpăram la comun să mâncăm.

În tot amalgamul de căutări, am găsit și oameni care m-au inspirat și de care mi-a plăcut pur și simplu fără să facă nimic, așa a fost Liana. Liana face parte din echipa Estée Lauder România. Liană descoperă talente și se ocupă de departamentul de resurse umane. Ce am apreciat cel mai mult la ea? Dorința de a oferi șanse. Asta mi-a plăcut.
Lianei îi place să ofere șanse oamenilor talentați, oamenilor cu aspirații și dorințe.

1. Cine este Liana? Mai presus de job? Cum este ea după ce își închide ușa biroului?

Preocupată de cei dragi : copiii, soțul, familia mea. Ei sunt elementul de echilibru pentru mine.
Iubesc poveștile, întâmplările pe care le depănăm seara împreună cu copiii noștri. Timpul petrecut cu ei este precum un izvor de energie pentru mine.
Dacă m-ar întreba cineva ce mă face fericită, aș răspunde că relația specială pe care o am cu copiii mei și cu soțul meu.

2. Care a fost primul job? Ce ai iubit la el?

Primul job a fost în aceeași companie în care lucrez și astăzi, acela de beauty advisor. Mi-a plăcut enorm interacțiunea cu clienții, simțeam efectiv că aveam puterea de a le schimba ziua, starea de spirit.

3. Estée Lauder România a fost poarta către toate oportunitățile?

Estée Lauder a fost compania în care pot spune că am crescut, la propriu. M-am angajat aici în urmă cu 15 ani, am învățat foart mult, am cunoscut oameni de calitate, am legat prietenii, am evoluat.

4. Ce iubești la oameni?

Faptul că sunt diferiți. Personal am credința că toți oamenii sunt în esență buni, doar că viața îi determină pe unii să se schimbe pe parcurs. Iubesc să îi ascult, oamenii sunt fascinanți dacă îi asculți cu adevărat.

5. Când primești foarte multe candidaturi… ce te face să le alegi pe unele și pe altele să le lași pe linia de așteptare?

Experiența relevantă a candidatului respectiv, poate un mesaj inedit în corpul emailului, poate structura CV-ului.

6. Ce cauți în oamenii care îți pășesc pragul biroului?

Primul și cel mai important lucru este ATITUDINEA. Cunoștințele și experiența le poți învăța, le poți dobândi, atitudinea însă, o ai sau nu.

7. Trăim vremuri în care toată lumea fuge după oportunități, este o provocare pentru o companie să își țină aproape angajații?

Da, este o provocare, atâta timp cât cifrele devin mai importante decât oamenii.
Noi însă, suntem un caz fericit aș spune, în care păstrăm constant acest echilibru, între importanța oamenilor și aceea a rezultatelor. Fără a avea oameni cu o atitudine potrivită, oameni motivați, nu poți obține rezultate pe termen lung.

8. Ai ales tu resursele umane sau te-au ales ele pe ține?

Cred că a fost o alegere reciprocă. Mi-am dorit să studiez Psiho-Sociologia din acest motiv : de a-i cunoaște pe oameni, de a relaționa cu ei. Și așa am ajuns să lucrez mai întâi în vânzări, iar apoi în resurse umane.

 

9. Dacă te-aș ruga să oferi un sfat celor care își doresc să pășească într-o astfel de industrie, ce le-ai spune? Ce să facă? Dar ce să nu facă?

Este o industrie în care oamenii sunt și se simt frumoși, în care comunicarea și atitudinea sunt esențiale, relațiile interumane au o importanță majoră.
Ce să facă cei care își doresc să lucreze în această industrie? Nimic în mod special, este suficient să își dorească, să le placă să îi vadă pe ceilalți fericiți, dăruindu-le din zâmbetul lor, din timpul lor, din cunoștințele lor, văzând apoi miracolul transformării celor din jur.
Iar dacă ceea ce am afirmat mai sus li se pare desuet, este mai bine să se îndrepte spre alte industrii, în care poate nu se pune atâta accent pe comunicare, pe a fi pozitiv și pe a-ți face cu pasiune jobul.

10. Cât de important este Liana să credem în visele noastre? Tu ai crezut în visul tău și s-a îndeplinit? Sau încă aștepți ca universul să lucreze la el și să se îndeplinească?

Visul este primul pas în a-ți materializa o dorință. Este important să credem în ele.
În ceea ce mă privește, recunosc că am fost binecuvântată și toate visele mi s-au îndeplinit: pornind de la familie, și până la job, toate au venit la momentul potrivit.
Trebuie să vă mărturisesc un lucru, pe care mulți dintre cei care mă cunosc îl știu deja și anume, principiul după care mă conduc în viață este că : nimic nu este întâmplător, totul se întâmplă cu un motiv, pe care uneori îl aflăm, alteori nu. Astfel încât, este important să visam, să ne dorim, să credem și să muncim pentru realizarea viselor noastre, iar la momentul potrivit, ele se vor îndeplini.